Festivalul de artă vizuală în aer liber Spotlight revine în Capitală, în weekend

Festivalul de artă vizuală în aer liber Spotlight revine în Capitală, în weekend
Publicat: 13/10/2022, 11:19

Festivalul de artă vizuală în aer liber Spotlight revine în București, între 14 şi 16 octombrie, cu o ediţie dedicată în întregime artiştilor din România.

Spotlight 2022 marchează închiderea proiectului „Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană”, care a oferit bucureştenilor o serie de weekenduri pietonale în mai multe zone din oraş, pe o perioadă de şase luni.

Timp de trei zile, începând cu ora 19.00, Spotlight va anima Calea Victoriei, între Ateneul Român şi Cercul Militar Naţional, cu instalaţii artistice spectaculoase, proiecţii de video mapping, holograme, expoziţii şi instalaţii interactive, potrivit organizatorilor. Arcul de Triumf se alătură programului Spotlight 2022 cu un eveniment aniversar ce marchează împlinirea a 100 de ani de la inaugurarea monumentului printr-un spectacol de video-mapping.

Tema Spotlight 2022 – Made in RO

Tema ediţiei Spotlight din acest an este intitulată Made in RO şi invită artiştii români să reimagineze oraşul prin intermediul new media. După cinci ediţii care au prezentat un mix de creaţii internaţionale şi creaţii ale artiştilor locali, Spotlight prezintă în 2022 cele mai recente proiecte de new media din România, cu participări la festivalurile internaţionale de profil.

„După o pauză impusă de pandemie, tradiţia Spotlight continuă în acest an, dar cu un program adaptat contextului actual. Urmărind trendul festivalurilor europene şi inspiraţi de exemplul Festivalului Luminii de la Berlin – care se desfășoară în aceeași perioadă şi care a fost partenerul nostru pentru ediţia din 2018, Spotlight revine în 2022 într-o formulă restrânsă, cu un număr mai mic de instalații pentru a avea un consum energetic redus. Ne concentrăm pe artiştii locali şi creaţiile lor mai mult decât oricând. Va fi aceeaşi bucurie de a fi împreună, aceeasi senzaţie de sărbătoare a oraşului, dar într-o ediţie 100% românească. Ne pregătim deja pentru ediția Spotlight de anul viitor, care va fi cu şi despre energia regenerabilă”, spune Mihaela Păun, director ARCUB, organizatorul evenimentului.

Spotlight pe Calea Victoriei

Pe Calea Victoriei, programul Spotlight începe la ora 19.00 şi invită bucureştenii să descopere locuri emblematice din Bucureşti transformate de proiecţii video-mapping, precum Cercul Militar Naţional, Teatrul Odeon, Statuia lui Mihai Eminescu din parcul Ateneului Român şi statuia ecvestră a lui Carol I din Piaţa Revoluţiei. Show-urile sunt create de MONUMENT for în cadrul programului Statui Vii ce îşi propune să valorizeze monumente emblematice ale oraşului printr-o serie de reactivări artistice.

Traseul festivalului de pe Calea Victoriei este activat de holograme, instalaţii şi expoziţii interactive.

Spotlight 2022 LA ARCUL DE TRIUMF

În ultima seară a festivalului, Arcul de Triumf se alătură ediției Spotlight din acest an și marchează împlinirea a 100 de ani de la inaugurarea monumentului cu un moment special creat de MONUMENT for, în calitate de partener instituțional. Evenimentul dedicat Centenarului Arcului de Triumf va transforma exteriorul monumentului într-un spectacol de video-mapping completat, la interior, de o expoziție tematică legată de istoria vremii și un performance menit să creeze un itinerar istoric emoționant.

Programul Spotlight începe, în fiecare zi de festival, la ora 19.00 și se încheie la ora 23.00.

CITEȘTE ȘI: Salonul Naţional de Fotografie „Fotogeografica 2022” se va deschide marţi, 11 octombrie

Festivalul RADAR, o radiografie anuală a industriei de new media art, între 14 şi 16 octombrie, la București

Foto: ARCUB

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Chris Martin, Coldplay: „Am fost şocat şi trist. Ieri aţi huiduit, aşa că azi aş...
În toiul procesului de divorț, celebrul actor a primit lovitura! Fiica lui a cerut ordin...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Anca Molnar, condusă pe ultimul drum! Scene sfâșietoare au avut loc la căpătâiul make-up artistei....
Imagini din închisoarea în care intri și nu mai știe nimeni de tine. Încă 2.000...
FOTO & VIDEO | Imagini cu iz apocaliptic! Dezastru în București după furtuna cu grindină!...
Cum a aflat Anca Molnar că are o TUMORĂ pe creier. Simptomul BANAL pe care...
Experienţa neplăcută a unui turist român în Istanbul, chiar în prima zi de vacanţă: "Hoție...
"Era sânge, era casa groazei!" - Ultimele clipe din viața Rădiței, surprinse de camerele de...
Imagini apocaliptice din Capitală! Grindina și vijeliile au făcut prăpăd joi noapte: străzi inundate, copaci...
Uite îngheţata, nu mai e îngheţata! Vedetele din România în imagini interzise cardiacilor
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
Americanii ştiu numărul soldaţilor pe care Rusia i-a pierdut în războiul din Ucraina
NAZISTUL care a încercat să-l UCIDĂ pe Hitler
SE RETRAGE KLAUS Iohannis din cursă? Decizia pe care se pregătește să o ia președintele...
Noi schimbări la Revolut. Ce planuri are compania
Fiul Ancăi Molnar, ipostază sfâșietoare lângă sicriul make-up artistului. Mesajul publicat prin care își plânge...
„A crăpat inima în el” Cine e Mircea Tat, consilierul mort după alegeri
Discuția dintre Rebecca și Antoni! Concurenta încearcă să-l asigure pe partenerul său că nu l-a...
Babasha va cânta la festivalul Beach, Please!. Mesajul transmis pentru cei care l-au huiduit la...
BANCUL ZILEI. Diriginta: - Alo, domnul Bulă? Să ştiţi că băiatul dumneavoastră a fugit de...
Casele viitorului ar putea fi făcute din beton care stochează electricitate
×